𝐆𝐮𝐯𝐞𝐫𝐧𝐮𝐥 𝐚 𝐚𝐩𝐫𝐨𝐛𝐚𝐭 𝐚𝐜𝐭𝐮𝐚𝐥𝐢𝐳𝐚𝐫𝐞𝐚 𝐦𝐨𝐝𝐚𝐥𝐢𝐭𝐚̆𝐭̦𝐢𝐢 𝐝𝐞 𝐬𝐮𝐛𝐯𝐞𝐧𝐭̦𝐢𝐨𝐧𝐚𝐫𝐞 𝐚 𝐚𝐬𝐨𝐜𝐢𝐚𝐭̦𝐢𝐢𝐥𝐨𝐫 𝐬̦𝐢 𝐟𝐮𝐧𝐝𝐚𝐭̦𝐢𝐢𝐥𝐨𝐫 𝐝𝐢𝐧 𝐝𝐨𝐦𝐞𝐧𝐢𝐮𝐥 𝐚𝐬𝐢𝐬𝐭𝐞𝐧𝐭̦𝐞𝐢 𝐬𝐨𝐜𝐢𝐚𝐥𝐞 𝐢̂𝐧 𝐚𝐧𝐮𝐥 𝟐𝟎𝟐𝟓
Guvernul a aprobat actualizarea modului de acordare a subvenţiilor pentru asociaţiile, fundaţiile și cultele care înfiinţează şi administrează unităţi de asistenţă socială, stabilind un cuantum diferențiat pentru serviciile sociale cu caracter secundar sau auxiliar.
În cazul serviciilor sociale de acest tip, nivelul mediu lunar al subvenţiei care se acordă de la bugetul de stat pentru o persoană asistată va fi de până la 400 lei pentru serviciile sociale cu cazare şi până la 200 de lei pentru serviciile sociale fără cazare și va putea fi utilizat pentru cheltuielile de salarizare ale asistentului social.
De asemenea, sunt îmbunătățite formularele utilizate în derularea procedurii, se clarifică criteriile de departajare, se actualizează lista serviciilor sociale eligibile, iar termenul de depunere a documentației de solicitare a subvenției pentru anul 2025 este stabilit pentru 30 octombrie 2024.
”Sunt modificări care aduc claritate și transparență în procedura de finanțare a asociațiilor și fundațiilor, astfel încât să fie subvenționate cele mai performante proiecte care aduc servicii sociale mai calitative și condiții mai bune în comunitățile locale”, a declarat ministrul Muncii și Solidarității Sociale, Simona Bucura-Oprescu.
Mai mult, în vederea simplificării procesului decizional și a corelării cu principiul autonomiei locale, s-a eliminat avizul consultativ al Ministerului Muncii și Solidarității Sociale, care era prevăzut pentru aprobarea structurii organizatorice și a numărul de posturi aferente direcțiilor generale de asistență socială și protecția copilului (DGASPC) de către consiliul județean sau consiliul local al sectorului municipiului București.